Regula de aur a fraierului? "Îți asigurăm cazare, dar trebuie să plătești un avans!" Pentru că, nu-i așa, așa funcționează lumea: mai întâi plătești, apoi afli dacă ai unde să stai.

Așa ajung oamenii „norocoși” să împartă o cameră de 9 metri pătrați cu alți trei necunoscuți și să plătească chirie ca pentru un penthouse cu vedere la Alpi. "Ce noroc!", își spune fraierul, în timp ce se înghesuie cu valiza între un pat supraetajat și un frigider care nu funcționează. Între timp, escrocul – pe care fraierul încă îl consideră un fel de diriginte grijuliu – numără banii și promite "condiții mai bune luna viitoare". Spoiler: luna viitoare nu vine niciodată.

Dacă ați crezut că mersul la muncă în străinătate e ca o excursie sponsorizată, îmi pare rău să vă stric visul. Nu, nu o să vă aștepte nimeni cu un ghid turistic și hărți gratuite. Nu o să primiți un program de activități recreative și, mai ales, nimeni nu o să vă țină de mână când trebuie să vă descurcați singuri.

Și totuși, există oameni care se duc la "muncă" fără să știe unde vor sta, cât vor câștiga exact sau măcar dacă locul de muncă există cu adevărat. Dar hei, e bine să fii optimist! Până te trezești într-un depozit, la 12 ore pe zi, cu un șef care nu vorbește nicio limbă cunoscută și cu un cont bancar care plânge.

Adevărul dureros este că în timp ce unii citesc, verifică și pun întrebări, alții cred că "sigur nu mi se întâmplă mie". Iar atunci când ajung să doarmă pe o saltea veche într-un subsol "ieftin", singura întrebare pe care și-o pun este: "De ce mi se întâmplă asta?". Răspunsul? Pentru că un like pe Facebook nu este contract de muncă, iar escrocul nu este dirigintele tău grijuliu.

Deci, dragii noștri viitori angajați internaționali, înainte să vă vindeți rinichii pentru un pat supraetajat, faceți-vă temele! Că altfel, până și statul român pare un angajator mai corect.